După 1-2 cu Univeristatea Craiova, UTA a legat cea de-a treia înfrângere consecutivă, însă doar prima stagională la Arad în SuperLigă. După 17 runde, echipa lui Mircea Rednic este mai aproape de retrogradare, decât decât obiectivul anunțat în vară, clasarea în play-off.
La finalul meciului cu oltenii, „Puriul” s-a dezlănțuit în fața jurnaliștilor.
În ciuda faptului că retrogradarea pare mai aproape decât play-off-ul, Mircea Rednic susține sus și tare că el tot la primele șase locuri se gândește.
„Vorbim, de ce să nu vorbim despre play-off, dacă alții vorbesc, noi de ce să nu vorbim? E adevărat, am legat trei înfrângeri, dar am jucat două meciuri în deplasare cu Dinamo și Rapid, iar vreți să spun ce salarii și ce contracte au ei? Dacă vorbim de retrogradare…
Eu niciodată, nici anul trecut n-am vorbit de retrogradare. Nu e bine să creezi o presiune, de-asta. Se joacă, mai sunt atâtea meciuri, o să vină și partidele cu echipe de nivelul nostru”, a spus pe un ton calm, „Puriul”.
Apoi, acesta s-a enervat treptat în contextul discuției legate de absența galeriei de la meciul cu oltenii. Ultrașii arădeni își continuă boicotul la adresa echipei, care nu i-a salutat la gard în deplasarea de la Cluj, după victoria cu CFR Cluj.
„Normal că mi-aș fi dorit să vină ultrașii, pentru că au nebunia aia a lor, e altceva. Dar dacă ei au decis să nu vină pentru că, vezi Doamne, nu-i spirit, ce să fac eu, ca antrenor? Ce să-mi reproșez mie, ce să le reproșez jucătorilor, că nu s-au dus la gard și nu i-au aplaudat, după ce ei aici le-au întors spatele? Ori suntem suporteri și la bine și la rău, ori nu mai suntem. Atmosfera a fost ok, au cântat, au încurajat, la sfârșit normal că mai sunt și nemulțumiri.
Jucătorii sunt obișnuiți cu galeria, dar ce să facă? Vreți să ne punem în genunchi să vină suporterii? Am ajuns să ne rugăm de ei să vină? Dacă ei așa au decis, e o luptă a lor. De când am venit aici e o luptă, cu conducerea. Vă tot luați de Meszar și de 5 ani sunteți în prima ligă. Așa cum e el, nu-l ajută nimeni, acum sunt și eu implicat și știu că a mers din stânga în dreapta, toți au spus «Da, da, ajutăm!» și nu a ajutat nimeni. E greu să ții o echipă, nu poți să faci față echipelor cu care am jucat în ultimul timp. Nu știu cum fac alții bani. Dinamo e în insolvență și dau salarii de 15-20 de mii, Sibiul e în insolvență, noi i-am dat la Căpușă 6000, s-a dus pe 9500, eu nu mai înțeleg nimic”, a mai punctat Rednic.
Reluând discuția legată de pretențiile de play-off ale echipei UTA, Mircea Rednic s-a enervat peste măsură.
„Puriul” a ajuns să susțină că are puterea să cumpere clubul, dar nu o face pentru că are probleme de sănătate și nu vrea să fie înjurat pe banii lui. În plus, Rednic i-a trimis un mesaj subliminal lui Simion Apreutese, cel mai puternic om de afaceri din grupul Next Gen, cel care a dorit la un moment dat să cumpere clubul arădean.
„Vorbesc despre play-off pentru că vreau mai mult și orașul acesta merită mai mult, suporterii merită mai mult. Vreți să mă implic? M-aș implica, pot să mă implic, să vă cumpăr și echipa și stadionul dacă vreau! Dar nu mai mă ține sănătatea, ce să fac, să investesc banii, să vină fiică-mea să se ocupe? Nu știu cât oi mai trăi.
Pot să fac asta, vă cumpăr tot aici dacă vreau, pot să fac asta, dar merită? Îmi dați garanții că merită? Să vin și să fiu înjurat pe banii mei, sau fiică-mea să fie înjurată pe banii ei? Ați avut unul care a zis că cumpără. Băi fraților, mie mi-a plăcut o casă, am luat-o, mi-a plăcut o mașină, am dat jumătate de milion pe mașină. Dacă vreau ceva și am bani, îmi iau, nu vin și bag strâmbe și vin cu două sute de mii și vreau să cumpăr echipa”, a răbufnit Mircea Rednic înainte de a pleca din conferința de presă susținută luni seară, după UTA – Universitatea Craiova 1-2.
Arădenii au rămas pe locul 12 în SuperLigă, dar luni, 2 decembrie, de la ora 17,30, au deplasare de risc maxim pe terenul liderului U. Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER